Depresie pozitivă

Sunt multe lucruri pentru care ar trebui să ne rugăm. Unul dintre ele l-am amintit ieri. Dar ne facem aşa puţin timp pentru asta. Suntem superficiali. Deplasaţi într-un asemenea fel că nu mai putem face nimic aşa cum trebuie. Biserica s-a stricat, credinţa s-a diluat. Creştinismul e tot mai desuet. Viaţa mea e tot mai goală. Ce pot să mai zic? Am luat-o pe un drum greşit? Sau nu cumva merg invers pe drumul bun? În loc să cresc regresez ...

Zice Pavel aşa de bine că răul stă lipit de noi. Imaginează-ţi că ai legat pe piept un sac de gunoi. Dar tu eşti îmbrăcat frumos ca să mergi la Operă. Şi mergi aşa, crezând că nimeni nu o să observe. Eh, poate nu de prima dată. Oricum, te gândeşti, fiecare are sacul lui. Şi aşa am împuţit cu toţii Opera.

Cred că pur şi simplu nu ne dăm seama de cât de mult pierdem rămânând în starea asta. Am uitat cum era pe vremea când eram naivi şi credeam în trezire. Oricum, ceea ce trăim acum numai creştinism nu e. Îmi vine foarte greu să mă gândesc că unii mor pentru credinţa asta pentru care noi abia că ne ridicăm din pat duminica. E insultător faţă de ei! Ca să nu mai vorbim de relevanţa pe care o avem în faţa celor din afară. Pavel avea o nebunie justificată biblic. Noi avem una care începe să fie justificată patologic.

Îmi pare rău ...

Astăzi nu pun nici un citat. Oricum, toată Biblia ar putea să ne condamne, chiar şi 1 Ioan 1: 9.

Rugaţi-vă!

Bună dimineaţa!