Mai avem de învăţat!

"Eu Sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!"

(Isus Cristos şi David, Psalmul 40 vers. 17)

Am putea aborda psalmul 40 din cel puţin două perspective: prima, cea a lui David, autorul scrierii. A doua, cea a lui Isus Cristos, autorul inspiraţiei. Sunt câteva texte între psalmi despre care teologii spun că sunt cuvintele Mântuitorului, venite cu secole înainte, rostite de oameni prin Duhul Sfânt. Psalmul 40 intră şi el în categoria psalmilor profetici.

Haideţi să luăm lucrurile în ordine.

David: cioban, războinic, soţ, tată, împărat. Sărac? Poate că da în unele perioade din viaţă. Lipsit? Categoric! Câtă vreme a fost cioban a fost lipsit de respect şi atenţie (citiţi episodul ungerii lui ca împărat). Ca războinic nu a avut parte de pace niciodată. Când nu era implicat în vreun război fugea să-şi scape viaţa din cauza problemelor interne. Soţia l-a dispreţuit atunci când el era sincer şi vulnerabil. Şi-a îngropat patru dintre copii. Ca împărat s-a luptat să păstreze ceea ce a câştigat prin lupte, chiar dacă tronul i-a fost ameninţat uneori de propria familie.

Oare reuşim să ne dăm seama de perspectiva din care acest om aduce atâtea laude Domnului? Putem să realizăm de unde îşi capătă încrederea în acest Dumnezeu care aparent nu îi face prea mult bine?

Acum, dacă e să abordăm lucrurile din perspectiva Domnului Isus Cristos, autorul de facto al acestui psalm, nu vreau să amintesc decât faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om. Omul Isus Cristos scrie aici.

Singura concluzie pe care o pot trage e că oricine ai fi, oricât de jos sau de sus pe scara socială, oricât de strânsă ar fi relaţia ta cu Dumnezeu, atât timp cât trăieşti ca om pe acest pământ ai nevoie de ajutorul şi izbăvirea lui Dumnezeu. Nu poţi fără ele. Singura ta speranţă e în promptitudinea cu care Dumnezeu îşi duce la îndeplinire promisiunile.

Bună dimineaţa!

Bonus | Jars of Clay - Love came down at Christmas

Nu vă îngrjoraţi!

"Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei."

(Isus Cristos, Ev. după Matei, cap. 6 vers. 34)

Se pare că cel mai potrivit moment în care cineva poate citi versetul de mai sus, sau altele care exprimă aceeaşi idee, este în ziua de după. Ce este ziua de după? Este ziua în care îngrijorările au trecut pentru că problemele s-au rezolvat. Îndemnul lui Isus se transformă într-un Ţi-am spus Eu! venit din partea lui Dumnezeu. 

De ce spun că e mai potrivit să îţi iasă în cale versetul în ziua de după? Pentru că noi nu apreciem lucrurile la adevărata lor valoare decât atunci când ni se aruncă în ochi asta. Atunci când suntem forţaţi să spunem într-adevăr sau ai avut dreptate. Suntem tentaţi să credem că totul depinde de noi, de felul nostru de abordare a problemelor. E adevărat că în mare măsură suntem responsabili de astea şi e bine să ne asumăm responsabilitatea. Însă, ca să ma fac şi mai bine înţeles, deci de dragul argumentului, şi Dumnezeu e responsabil. De ce îndraznesc să-I arog ceva lui Dumnezeu? 

Pentru că El e credincios legămintelor făcute. Pentru că nu se schimbă, pentru că are puterea de a face totul, pentru că ceea ce promite este parte din măreţul Său plan, deci trebuie să fie bun. Pentru că are mare grijă de noi, de oameni. Pentru că Îi face plăcere să te pui în mâna Lui. Pentru că te iubeşte ca un tată. Pentru că este un Rege drept care nu uită pe nimeni.

Nu te îngrijora! Trăieşte-ţi viaţa astăzi şi fă tot ce trebuie acum. Mâine vor fi multe altele de făcut şi spus. Dar dacă te îngrijorezi astăzi îţi ocupi timpul cu ... îngrijorări. Randamentul scade. Eficienţa scade. Rezultatul e mai slab.

revenim cu update-uri ... 

Bonus | Third Day - Mountain of God

Încă de la început

"Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi."

(Moise, Geneza cap.1 vers. 5)

"Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să vadă soarele. "

(Solomon, Ecclesiastul cap. 11 vers. 7)

Dumnezeu a stabilit un ciclu de lumină - întuneric. Noi folosim lumina pentru a lucra şi întunericul pentru a ne odihni. E bine pentru că şi Dumnezeu le-a intenţionat la fel. Se vede că lumina e bună pentru călăuzire iar întunericul pentru pierdere. Este bine ca ziua să te arăţi fericit în lumină, iar noaptea să-ţi reverşi amarul în întuneric.

Există lumină artificială. Dar întuneric fabricat nu există. Nu e nevoie. Întunericul există dinaintea luminii. A fost prezent. Şi acum ar fi la fel dacă Dumnezeu nu ar fi creat lumina. Oare asta înseamnă că întunericul e mai puternic? Sau că întunericul e originea luminii? Nu! Întunericul nu e mai puternic. De asta nu e nevoie decât de o mică scânteie de lumină şi el dispare. Întunericul nu e originea luminii pentru că Isus e Lumina lumii, El e sursa.

O zi nu e completă dacă nu are o seară şi o dimineaţă. Dar viaţa unui om nu e completă dacă nu e trăită în lumină. Paradoxal, oamenii îşi găsesc împlinirea atunci când rup dualitatea lumină - întuneric. De asta au inventat lumina artificială. De asta îl caută pe Dumnezeu.

Dumnezeu e Stăpânul. El le ţine pe ambele în echilibru. Dar El locuieşte înconjurat de lumină. Totul în jurul Lui străluceşte când El se apropie. Totul este proiectat să reflecte lumina Sa.

Ioan spune despre Domnul Isus în Apocalipsa cap. 1 vers. 16:

"... faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui."

Cetatea noului Ierusalim nu mai are nevoie de nici o sursă de lumină. Dumnezeu Însuşi o va lumina cu prezenţa Sa. Eu nu mă mai întreb de ce a fost creat întunericul dacă e aşa de clar că până şi Dumnezeu are o afinitate mai mare pentru lumină. Dar mă întreb cum să fac să rămân cât mai mult în lumină ...

?

Bună dimineaţa!

Câteodată întârziem

Aşa cum am făcut eu astăzi. Pur şi simplu nu m-am trezit la timp. E ruşinos, iresponsabil, fără scuză. Dar s-a întâmplat, aşa că acum tragem cu toţii ponoasele. Am putea, totuşi, să ne dorim schimbarea, chiar dacă e puţin târziu (v-aţi dat deja seama că am trecut în spiritualitate :) ).

"Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.

Cu mâna Ta, ai izgonit neamuri, ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să-i întinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.

Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!"

(Fiii lui Core, Psalmul 44 vers. 1 - 4)

Nimeni nu vrea să trăiască din amintiri. Oricât de mult ţi-ar încuraja credinţa astfel de povestiri venite de la părinţi sau bunici sau alţi înaintaşi în credinţă parcă nu e suficient. Ai nevoie de experienţele tale cu Dumnezeu. De fapt, dacă încerci să te dezvolţi ca şi creştin hrănindu-te doar din Biblie şi din experienţele altora vei dobândi un puternic sentiment de frustrare cu privire la tine. Nimănui nu-i place să se vadă slab sau nebăgat în seamă.

Cam aşa stau lucrurile şi în cazul nostru. Am auzit cum Dumnzeu a lucrat într-un mod maiestuos în generaţiile anterioare. Biblia e plină de miracole. Dar noi suntem sterpi, mici, firavi şi necăjiţi. Însă problema e la noi.

Haideţi să facem din Dumnezeu Împăratul nostru. Haideţi să ne ridicăm în felul acesta. Vom întinde mâna către El, ne vom pleca genunchii în faţa Lui, ne vom smeri inimile iubindu-L mai mult decât pe noi şi minţile ascultându-L. Aşa Îl putem întrona pe Dumnezeu. Şi aşa vom putea să-I cerem şi izbăvirea noastră.

E încă timpul.

O zi bună!

Astăzi ne ridicăm!

"Fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi."

(ap. Pavel, epistola după Romani, cap. 8 vers. 12, 13)

Parcă se roagă Pavel de noi. Totuşi, să ştiţi ca nu se uită de sus la nimeni. Vorbeşte şi îndeamnă în deplină cunoştinţă de cauză. De fapt, îndrăznesc să spun un lucru deşi sunt conştient că prin vorbele mele voi supăra pe câţiva dintre voi: niciunul dintre sfinţii părinţi nu a fost rupt de viaţa pe care o trăim noi astăzi. Ispitele au fost aceleaşi şi în vremea lor pentru că păcatul era acelaşi. Viaţa spirituală nu s-a schimbat o dată cu trecerea timpului. Oamenii aceştia care ne îndeamnă astăzi prin texte redactate acum sute de ani au avut parte de aceleaşi provocări cu care ne luptăm şi noi. Dacă nu mă credeţi uitaţi-vă la soluţiile pe care le oferă şi veţi vedea că se potrivesc perfect în cotidian.

Aş vrea să înţelegem că singura diferenţă între noi şi Pavel, în speţă, este felul în care Dumnezeu a decis să ne folosească. Planul lui ne-a inclus pe fiecare. Şi fiindcă suntem atât de mulţi, ne-a sortat şi ne-a dat fiecăruia câte ceva de făcut. Harul se revarsă personal peste fiecare om. Acesta e un alt motiv pentru care îndrăznesc să spun că sfinţii au fost oameni ca şi noi. Ispitiţi şi încercaţi la fel, biruitori sau pierzători la fel. Nu mă va putea convinge nimeni că ei ar fi oameni fără păcat.

Pornind de la lucrurile astea mi se pare mult mai uşor să înţeleg şi să accept cele spuse de Pavel mai sus. E ca şi cum aş lua un sfat de la tatăl meu, un om despre care ştiu sigur că a fost ispitit şi încercat cel puţin la fel de puternic ca şi mine. Aşadar, cred că Pavel a experimentat atât moartea cât şi viaţa despre care vorbeşte. Asta înseamnă că a căzut, dar şi că s-a putut ridica. Şi dacă a putut spune că s-a ridicat înseamnă că, într-adevăr, se poate!

Bună dimineaţa!

Când?

 „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui."

(Isus Cristos, ev după Matei, cap. 25 vers. 31, 32, 33)

Bună dimineaţa!

Câte lucruri mai ai?

"Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără."

(Isus Cristos, ev. după Matei, cap. 13 vers. 44, 45, 46)

Câteodată mă intreb dacă am găsit cu adevărat Împărăţia. Sau dacă am fost suficient de înţelept ca s-o cumpăr. Viaţa mea nu arată asta, de cele mai multe ori. Dimpotrivă, parcă aş fi Guvernul care pune taxe şi impozite aşa de mari pe Împărăţie încât nimeni nu o poate procura. Mi-e frică să renunţ la tot pentru Ea, deşi sunt deplin conştient că Ea este tot. Măcar de aş avea lucruri mari la care ar trebui să renunţ ... 

Pentru mulţi dintre noi cumpărarea Împărăţiei s-ar putea face ieftin. Nu avem mare lucru de pierdut în viaţă. Suntem deja goi sufleteşte. Nu avem de ce să ne ţinem. Însă lucrul care ne ţine este puternic. Nu ştiu, de fapt dacă se poate spune asta. Este opusul lui puternic pentru că face din noi inversul a ceea ce ar trebui să fim. Face din noi oameni slabi. 

Cel mai greu lucru e să-ţi predai viaţa în mâna altcuiva. Pentru că ştii că viaţa ta are valoare. Simţi asta din momentul în care deschizi Biblia. Lupte grele se dau pentru viaţa ta. Lumea nu a mai văzut atâta sacrificiu niciodată. Totul pentru tine. Dar dacă ai vrea să lupţi şi tu pentru viaţă, primul lucru care trebuie să-l faci este să renunţi la ea ca să cumperi Împărăţia!

La ce-ţi foloseşte să ai viaţă fără frumuseţe? Nu cred că te mulţumeşti doar cu asta. Cred că astăzi, 15 decembrie 2008, vrei mai mult. Înseamnă că tot astăzi vei merge la târg. Vei da tot ce ai ca să câştigi totul.

Bună dimineaţa!

Cele două începuturi

"Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise."

(Moise, Geneza cap. 2 vers. 7, 8)

[ ... ]

"Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi."

(ap. Ioan, Apocalipsa cap. 21 vers 3, 4, 5)

Bună dimineaţa!

Dumnezeul meu în care mă încred

"Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic zice despre Domnul: <El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!>"

(Anonim, Psalmul 91, vers. 1 şi 2)

Oamenii se adună unii langă alţii după afinităţi, dar şi după similarităţi. Ştiţi zicala: Cine se-aseamănă se-adună. Căutăm compania celor asemănători nouă pentru că avem nevoie să fim înţeleşi şi aprobaţi în ceea ce suntem, ca oameni. De asta ne şi îndrăgostim unii de alţii. Până la urmă.

Se pare că psalmistul pe care l-am ales astăzi este un bun cunoscător al psihologiei umane. Ori asta, ori face parte din categoria de oameni care stau sub ocrotirea Celui Preaînalt. Ori ambele. El descrie un fel de oameni care are fixat în centrul fricii, ca un bypass, o frază care îi trece pe pilot automat atunci când incep să simtă frică sau îngrjorare:

El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!

Spre deosebire de conceptul de gândire pozitivă care îţi spune să-ţi repeţi acelaşi lucru până ajungi să-l şi trăieşti (!?), acest fel de abordare a vieţii izvorăşte din experienţă. Astfel de oameni sunt din ce în ce mai rari, chiar şi între cei care cunosc şi studiază cu regularitate Biblia. Nici cei care stau şi scriu sau citesc acest blog nu fac excepţie.

El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!

Oamenii ne-ar putea recunoaşte după asta. Am trăi vieţi mai bune, mai calitative. Mai sfinte. Da, mai sfinte. Pentru că a sta sub ocrotirea Celui Preaînalt ţine şi de noi. Acum, în dimineaţa asta, trebuie să ne îndreptăm spre Domnul. Trebuie să facem din El Cel Preaînalt şi Cel Atotputernic.

El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!

Bună dimineaţa!



Pentru un studiu mai amănunţit al Psalmului 91 vizitează următorul site: http://www.easyenglish.info/psalms/psalm091-taw.htm

Martorii lui Isus

"Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui."

(ap. Petru, Faptele Apostolilor cap. 2 vers. 32)

A fi martor într-o instanţă de judecată îţi aduce o responsabilitate imensă. Trebuie să spui totul aşa cum ai văzut şi ai auzit. Faci toate astea sub jurământul cu mâna pe Biblie. Atunci când se cere cuiva să fie martor acest lucru se face de cele mai multe ori  bazat pe faptul că mărturia respectivă cântăreşte în găsirea adevărului şi în restabilirea ordinii. Nu se va cere niciodată o mărturie din partea cuiva care nu are legătură cu procesul în cauză sau din partea cuiva care nu are un cuvânt credibil în faţa instanţei de judecată. Ca să legăm puţin lucrurile cu cele de ieri, prin mărturie se caută ceva relevant în speţa dezbătută.

Un creştin e martor  în fiecare zi. Din momentul legământului naşterii din nou şi până când Dumnezeu ne cheamă acasă, Îi suntem martori în faţa lumii. Ni se cere socoteală despre cele auzite şi văzute. Presiunea asupra noastră e mare pentru că, la scară micro, rezultatul procesului depinde în mare măsură de noi. Acesta e provocarea: să fim martorii lui Isus. Şi n-ar trebui să fie prea greu din moment ce ştim aşa de bine că e viu. Doar e Avocatul nostru într-un alt proces, cel al curăţirii noastre înaintea lui Dumnezeu.

Bună dimineaţa!

Un creştinism relevant!

"Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri."

(Isus Cristos, Evanghelia după Matei, cap. 5 vers. 14 - 16)

Nu ţi-ai aprins lumina ca să stai în întuneric, nu-i aşa? Nu ţi-ai pus temelia pe Stâncă doar ca să locuieşti singur acolo, nu-i aşa? Sunt sigur că înţelegi ceea ce vreau să-ţi spun.

Problema noastră e că ne aducem aminte de oamenii de lângă noi doar cu ocazia evanghelizărilor sau de sărbători. Sau dacă cumva unul dintre ei se îmbolnăveşte. Nu ştiu cât de mult te poţi duce cu Evanghelia în viaţa unui om, până la urmă, nu ştiu cât de mult poţi insista. Chiar dacă omul se arată deschis să te asculte, cât de bine poţi convinge pe cineva că felul lui de vieţuire e greşit şi că trebuie să se schimbe, să fie ca tine? S-ar putea să nu reuşeşti niciodată să convingi pe cineva de asta. Şi se pare că oamenii devin din ce în ce mai nebuni şi mai egoişti.  

Îmi dau seama tot mai mult că Biserica, respectiv creştinătatea locală, se transformă cu repeziciune într-un ghetou, într-o subcultură de ghetou chiar. Fiecare denominaţie cu subcultura ei în cotloanele creştinismului mondial. Ne izolăm de oamenii din afara ghetoului. Asta e cel mai grav. Nu trăim în afară, trăim pentru noi, cei dinăuntru. Facem programe pentru noi, dăm bani pentru noi şi pentru confortul nostru, facem chiar şi evanghelizări tot pentru noi. Dacă facem o strângere de fonduri sau o acţiune caritabilă o facem tot pentru fraţii noştri mai puţin înstăriţi, ca şi cum ei ar fi un fel de săraci cu prioritate. 

V-aţi gândit vreodată la felul în care suntem noi priviţi de către ceilalţi oameni? Sigur unul dintre voi îmi va răspunde că vestirea crucii e-o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării şi că oricum suntem priviţi ca nişte nebuni, că imaginea noastră nu contează. Prietene, dacă spui asta ai pierdut din calcul esenţa. Imaginea ta de creştin trebuie să existe in mentalul societăţii. Creştinismul trebuie să fie prezent in mintea vecinilor tăi din cauza ta. Tu trebuie să-i luminezi, tu trebuie să-i adăposteşti în spatele zidurilor tale tari. Tu trebuie să-i ajuţi, tu trebuie să adaugi gustul sării. Dacă nu tu, atunci cine? Mormonii? Musulmanii? Martorii lui Yehova? 

Credinţa noastră trebuie să fie relevantă. Ce înseamnă asta? Înseamna că trebuie să aibă raspunsuri la problemele lumii din ziua de azi. Noi suntem convinşi că are. Atunci ce îi mai trebuie creştinismului pentru a fi relevant? Un mijloc de comunicare al răspunsurilor. Ştim ca mijlocul suntem noi, creştinii. Şi totuşi ne găsim în acelaşi impas. Ce ne mai trebuie atunci? O comunicare inteligibilă!

Oamenii de lângă noi trebuie să înţeleagă ce spunem înainte de a putea crede. Trebuie să vadă că ceea ce spunem acompaniem prin fapte. Şi mai trebuie să găsească toate aceste lucruri ca fiind bune şi demne de urmat. Misiunea noastră e să găsim felul în care să facem lumina vizibilă şi drumul către cetate accesibil.

Bună dimineaţa!

Bine ai venit!

Fie că ai nimerit din întâmplare în acest blog, fie că ţi s-a spus despre el sau ai fost invitat, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştii dacă vrei să-ţi petreci dimineţile aici.

În primul rând, eşti binevenit. Tu, împreună cu gândurile, ideile, aspiraţiile tale. Suntem cu toţii deschişi şi nerăbdători să ne cunoaştem şi să învăţăm unii de la alţii. Vrem să te poţi simţi în largul tău aici.

În al doilea rând, scopul acestui blog este acela de a fi o resursă interactivă pentru timpul tău devoţional. Zilnic vei găsi aici un pasaj biblic însoţit de un comentariu motivaţional. Vrem să pornim ziua cu gândul la lucrurile de sus (Coloseni 3: 1-3).

 

În al treilea rând, acest blog este unul public. Şi nu doar ca posibilitate de vizualizare a postărilor. Aici poţi scrie şi tu! Tot ce trebuie să faci ca să-ţi poţi publica gândul este să ceri voie şi să trimiţi articolul tău pe adresa langabiblie@gmail.com. De aici încolo ne ocupăm noi. Aşteptăm contribuţia ta constructivă. 

Nu ezita să faci ceva pentru comunitatea ta! Fi transparent şi deschis la discuţii, împărtăşeşte din tine aici. Contribuie la zidirea noastră ca templu al lui Cristos.

Ne vedem dimineaţă!

Cum sa te abonezi la blogul matinal

Abonarea la blog se face folosind fluxul RSS. Fie că ai mai auzit de aşa ceva până acum şi chiar foloseşti, fie că e o noţiune nouă pentru tine lucrurile nu sunt complicate deloc. După ce ii dai drumul sa meargă, utilitatea asta numită RSS te serveşte cu plăcere în fiecare zi, făra pauză sau concediu de sărbători.

Dacă ai un cont Google totul e foarte simplu. Nu e complicat nici în cazul în care nu ai. E simplu să-ţi faci. Avantajele unei adrese de e-mail pe serverele Google ar fi spaţiul nelimitat de stocare a informaţiei, transfer de fişiere mult mai mari decât îţi permite Yahoo! (momentan e-mailul de la Yahoo! nu te lasă să transferi prin mesaje decât fişiere de cel mult 10 Mb) şi o interfaţă de utilizator mai simplă şi mai uşor accesibilă. Asta fără să menţionez că scapi şi de reclamele enervante de pe alte servere de e-mail.

Aşa ... dacă te-am convins să-ţi faci e-mail pe Google hai să-ţi spun şi cum să te abonezi la blog-ul nostru: când eşti logat în adresa ta de e-mail ai în partea din stânga sus un link: Reader. Fă click pe el, apoi familiarizează-te cu utilitatea şi începe s-o foloseşti. E simplu.

De fapt, e atat de simplu:

Mie mi-a fost la îndemână să folosesc Google Reader, dar dacă tu preferi un
alt serviciu prin care te poţi abona la fluxuri RSS foloseşte ce-ţi place.

Ne vedem dimineaţă!