joi, 18 decembrie 2008

Câteodată întârziem

Aşa cum am făcut eu astăzi. Pur şi simplu nu m-am trezit la timp. E ruşinos, iresponsabil, fără scuză. Dar s-a întâmplat, aşa că acum tragem cu toţii ponoasele. Am putea, totuşi, să ne dorim schimbarea, chiar dacă e puţin târziu (v-aţi dat deja seama că am trecut în spiritualitate :) ).

"Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
Cu mâna Ta, ai izgonit neamuri, ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să-i întinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.
Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!"
(Fiii lui Core, Psalmul 44 vers. 1 - 4)

Nimeni nu vrea să trăiască din amintiri. Oricât de mult ţi-ar încuraja credinţa astfel de povestiri venite de la părinţi sau bunici sau alţi înaintaşi în credinţă parcă nu e suficient. Ai nevoie de experienţele tale cu Dumnezeu. De fapt, dacă încerci să te dezvolţi ca şi creştin hrănindu-te doar din Biblie şi din experienţele altora vei dobândi un puternic sentiment de frustrare cu privire la tine. Nimănui nu-i place să se vadă slab sau nebăgat în seamă.

Cam aşa stau lucrurile şi în cazul nostru. Am auzit cum Dumnzeu a lucrat într-un mod maiestuos în generaţiile anterioare. Biblia e plină de miracole. Dar noi suntem sterpi, mici, firavi şi necăjiţi. Însă problema e la noi.

Haideţi să facem din Dumnezeu Împăratul nostru. Haideţi să ne ridicăm în felul acesta. Vom întinde mâna către El, ne vom pleca genunchii în faţa Lui, ne vom smeri inimile iubindu-L mai mult decât pe noi şi minţile ascultându-L. Aşa Îl putem întrona pe Dumnezeu. Şi aşa vom putea să-I cerem şi izbăvirea noastră.

E încă timpul.

O zi bună!

2 comentarii:

Anonim spunea...

...timpul... are trei mari inaltimi...una varful everest (8840m) cucerit de edmund hillary,cel mai inalt punct fizic de pe pamant. Apoi muntele morea cea mai inalta ascultare, devotare (l-a numit prieten al lui Dumnezeu).Si nu in ultimul rand GOLGOTA, muntele dragostei, muntele salvarii, de unde incepe viata noastra, atunci cand sangele Celui Sfant ne spala, da viata noastra. Daca nu ajungem acolo nu cunoastem viata.Sa-L slavim acum si in veci de veci pe Cel care atunci cand intindem mana, ne mantuieste...haideti sa intindem mana. imi place finalul "e inca timp" dar nu mult, pentru ca mireasa striga "vino Doamne"... imi place ca ai lasat o "usita" Doamne ajuta-i si ajutane sa folosim timpul pentru desavarsirea lucrarii Tale... o zi buna!!

Mihai Lazăr spunea...

Mulţumesc pentru completare!
Într-adevăr, timpul nu este nelimitat. Şi îndemnul venit prin Pavel spune să răscumpărăm vremea, că zilele sunt rele. E o continuă luptă ...