Episodul al II-lea. Fericirile

II.1. Introducere

Ce este fericirea? Iată o întrebare care nu acceptă un răspuns grăbit. Fericirea este o stare de împlinire totală? Cum se poate aşa ceva, până la urmă? Sfântul Gregorie de Nisa spune despre fericire că este posesia tuturor lucrurilor despre care se ştie că sunt bune şi că din această stare nu lipseşte nimic ce ar putea fi dorit într-un mod curat, inocent. Ca să înţelegem mai bine conceptul de fericire, poate ar fi bine să ne uităm puţin la antonimul lui: suferinţă sau chin. A suferi înseamnă să fi îndurerat fără voia ta. Contrastul între cele două stări este mare, dar putem observa că atât fericirea cât şi suferinţa sunt stări perfecte. Extreme pure. Ceea ce găsim la mijlocul lor este o mixtură ciudată de care au parte toţi oamenii. Tânjim după fericire, însă alegerile pe care le facem ne contrazic uneori. Apoi mai sunt situaţiile în care simţim chiar suferinţa pură. Între aceste locuri ne trăim vieţile.

În acest context sunt menite a fi privite şi fericirile din predica lui Cristos. Dumnezeul nostru bun a venit ca să ne ofere o ieşire din starea de suferinţă. Dar iată cât de ciudate sunt căile lui către fericire! Până şi astăzi, deşi textul ne este atât de familiar, Fericirile îşi păstrează caracterul de buturugă mică. Ele răstoarnă valorile morale ale lumii în care trăim prin simplul fapt că le împinge la extrem. Nu vreau să intrăm într-o discuţie în care să dezbatem până unde ar trebui să punem în aplicare cuvintele Mântuitorului. Am descoperit că sunt cel puţin douăsprezece puncte de vedere diferite cu privire la acest lucru. Pe parcursul curgerii timpului, teologi din toată lumea creştină s-au străduit să afle ce a vrut, de fapt, să spună Cristos prin cuvintele acestea. Şi nu au ajuns la consens. Dar cert este faptul că Fericirile descriu un mod de viaţă ideal către care ar trebui să tânjim cu toţii. Acum ne străduim şi ne căznim. Ne este greu, uneori foarte greu. Dar nu va fi aşa veşnic.

Dacă ar fi să păstrăm comparaţia dintre Isus şi Moise, dintre Legea Vechiului Testament şi cea nouă, fericirile ar fi corespondentul sau completarea, desăvârşirea celor zece porunci. Iată cum, din nou, Marele Învăţător ne arată o cale nespus mai bună (1 Cor. 12: 31). Pentru că suntem atât de obişnuiţi cu textul biblic trecem foarte uşor peste înţelesul lui real. Dar dacă încercăm să pătrundem în învăţătura cristică suntem “condamnaţi” să luptăm pentru atingerea perfecţiunii. Ieşim din vremurile de neştiinţă (Fapt. Ap. 17: 30). Aşa că vă recomand să citiţi rândurile următoare cu deplină responsabilitate, la fel cum şi eu încerc să le scriu.

II.2. Cei săraci în duh

“Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!”

(Matei 5: 3)

Sărac în duh înseamnă să fi smerit, umil. Smerenia este starea în care realizezi că toate darurile şi binecuvântările tale au venit prin harul lui Dumnezeu. Sărăcia în duh înseamnă, deci, să fi complet gol şi deshis pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Haideţi să ne comparăm cu un pahar. Dacă suntem goi înseamnă că tot ceea ce e mândrie e dat deja afară. Suntem, deci, gata pentru a fi umpluţi cu altceva. Mai mult decât atât, goliciunea interioară aduce după sine lipsa oricărui scop omenesc, firesc. Absenţa unor astfel de strădanii înseamnă prezenţa unei păci lăuntrice inegalabilă. Devenim, în acest fel, disponibili pentru a împlini Voia lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, lipsa smereniei înseamnă, fără echivoc, mândrie. Iar mândria aduce după sine ura şi dorinţa de răzbunare, mai ales atunci când ne simţim adânc ofensaţi. Dacă fiecare om ar fi smerit şi sărac în duhul cu siguranţă că nu ar exista lupte sau războaie.

Împărăţia cerurilor aparţine celor săraci în duh, celor smeriţi şi orientaţi către binele celorlalţi oameni. Dar ce-i de făcut? Să ne lăsăm călcaţi în picioare de oamenii “bogaţi” în duh? Să nu ripostăm, să nu ne opunem nedreptăţilor? Vă las pe voi să judecaţi. Eu o voi face în dreptul meu. Dumnezeu să ne dea putere şi înţelepciune să facem alegerile corecte, să ne smerim după cum şi El s-a smerit.

“Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.”

(Isaia 53: 3, 4, 5)

Constituţia Împărăţiei – Legea Noului Testament

Episodul I. Expoziţiunea

Toate statele lumii se guvernează după o lege fundamentală. Această lege poartă numele de Constituţie pentru că ea pune fundaţia construcţiei statale. Prevederile ei determină prevederile tuturor celorlalte legi care vor ajuta la guvernarea problemelor interne şi externe ale statului în cauză. Împărăţia lui Dumnezeu nu face excepţie de la acest fel de guvernare. De fapt, mai corect ar fi să spunem că înţelepciunea divină a fost cea care i-a călăuzit pe oameni să adopte astfel de metode pentru a-şi regla ritmul vieţii. Un exemplu foarte clar în acest sens este Psalmul 119. Fiecare verset al acestui psalm face referire la Legea Domnului sau la un concept foarte strâns înrudit cu aceasta şi la importanţa acestor lucruri în viaţa unui om.

Pentru creştinii de pretutindeni, Constituţia Împărăţiei lui Dumnezeu este formulată de către Isus Cristos în predica Sa de pe muntele învecinat Mării Galileii. Cel mai cunoscut text care cuprinde Predica de pe Munte este cel din Matei, capitolele 5, 6 şi 7. Pasaje similare se găsesc şi în celelalte evanghelii, dar textul din Matei este unul de referinţă datorită structurării sale.

Ca şi crestini practicanţi cred că este foarte potrivit să căutăm învăţătură in cuvintele Mântuitorului nostru. Deşi cred cu tărie că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi ne este de folos (2 Tim. 3: 16), învăţăturile venite direct din gura lui Isus Cristos îmi par mai pline de sevă şi de adevăr decât oricare altele. Felul Lui de vorbire, perfecţiunea trăirii şi compasiunea Sa infinită faţă de noi sunt motivele pentru care iubesc cuvintele Sale mai mult decât oricare altele din Biblie.

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.

Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe [...]

(Evanghelia după Matei, cap. 5 vers. 1, 2)

Aceasta este introducerea în atmosfera zilei pe care Matei o face pentru noi. După o zi în care Isus i-a învăţat pe oameni despre Împărăţia Cerurilor şi despre nevoia lor de pocăinţă, vindecând totodată bolnavii şi îndrăciţii care se apropiau de El, Domnul nostru ne consideră pregătiţi să ne ofere noile standarde de trăire.

Cei mai mulţi comentatori biblici văd în faptul că Isus a urcat pe un munte ca să predice semnul că avea să reproducă situaţia vechi testamentală în care Moise a proclamat Decalonul de pe Muntele Sinai. Acesta este un detaliu extrem de important pentru creştini, mai ales că în acelaşi context Domnul Isus spunea că nu a venit să strice Legea, ci s-o împlinească (Matei 5: 17). Moise este omul prin care Dumnezeu a revelat Legea Vechiului Testament, vechea Constituţie dacă vreţi. Isus, cu mult mai mare decât Moise, vine şi urcă într-un mod simbolic pe un alt munte de unde ne revelează noua Lege. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-L ştim cu privire la Constituţia Împărăţiei: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Creatorul şi Păstrătorul Adevărului şi al tuturor lucrurilor perfecte, ne dă aceste cuvinte de înţelepciune pentru a ne arăta o nouă cale. Una cu mult mai bună decât cea veche, dovedită deja a fi prea sus pentru ca omul să o poată urma.

Un al doilea detaliu, important şi el, este poziţia pe care Isus a luat-o în timpul predicii Sale. A şezut jos. Acest fel de a vorbi este unul deosebit pentru perioada de atunci. Predicatorii nu stăteau niciodată jos atunci când îşi aducea mesajele. Ei rămâneau în picioare, uneori chiar se urcau pe ceva mai înalt pentru a putea fi văzuţi şi auziţi de mulţime. Chiar şi Isus a practicat acest fel de vorbire de multe ori. Vorbitul stând jos se practica de către rabini atunci când îi învăţau pe ucenicii lor. Iată de aici şi caracterul vorbirii Sale: mai mult decât o predică, cuvintele lui Isus sunt o învăţătură pe care orice om care spune despre sine că este un urmaş al lui Cristos o va asimila şi o va pune în practică.

Iată ce bogăţie mare ne stă în faţă in zilele care urmează: să-L cunoaştem pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui (Filipeni 3: 10). În faţa lucrurilor pe care le-am descoperit astazi îmi doresc să putem spune cu toţii că suntem recunoscători pentru Noul Legământ pe care Isus ni l-a adus, pentru perfecţiunea lucrării Lui şi pentru grija cu care ne-a învăţat tot ce trebuie să ştim. El nu a renunţat la omenire atunci când a văzut că nu am fost în stare să ascultăm de Moise, ci a venit cu o autoritate şi o înţelepciune infinit mai mari şi a stat de vorbă cu noi aşa cum stă un maestru cu ucenicii lui, căutând să ne înveţe toate secretele vieţii cu El.

Bună dimineaţa!

Revenire

Dupa cum ati observat blogul nu a mai fost scris de ceva vreme deja. Iata motivele:

In primul rand frecventa la care trebuie scris e peste puterile mele de acum. Nu ca nu ar fi disponibil cate un cuvant in fiecare zi, dar un cuvant inspirat si plin de intelepciune nu iasa in productie de serie. Biblia trebuie rumegata, traita, abia apoi impartasita.

Apoi imi doresc o directie mai larga a lui. Am observat din statisticile de trafic ca oamenii care citesc acest blog sunt imprastiati pe 3 sferturi de glob. Si e minunat. Dar aceasta perspectiva m-a facut sa ma gandesc ca o comunitate atat de larga are nevoie de o mai mare varietate in continut. Mi-ar placea ca fiecare dintre voi sa contribuiti la blog. Pentru ca acest lucru sa fie posibil e nevoie de o comunicare mai stransa cu voi. Asa ca daca aveti ganduri care pot fi de ajutor tuturor, idei sau sugestii va rog sa mi le comunicati. Cititi primele doua postari din sectiunea Administrative si haideti sa colaboram. Mi-ar placea mult sa va simt mai aproape in lucrarea asta.

Blogul va fi mutat in decursul anului acesta pe un alt site, dar voi anunta din timp momentul producerii evenimentului. Singura mea dorinta ar fi ca atunci cand o sa se intample acest lucru sa putem avea ceva frumos in fata. O comunitate larga de crestini care se trezesc cu Dumnezeu in gand in fiecare dimineata si care cauta invatatura proaspata si folositoare la fel de des.

Comentati, scrieti, sugerati, criticati. Totul pentru Imparatia lui Dumnezeu!

Domnul sa va binecuvinteze!

P.S. Maine vom incepe o serie intitulata Constitutia Imparatiei - Legea Noului Testament. Astept colaborarea voastra.

Ne aşteaptă

„I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul.

Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului, şi te-am încercat la apele Meriba.

Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui, Israele, de M-ai asculta!

Nici un dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău, şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!"

(Domnul Dumnezeu către poporul Israel, Psalm 81 vers. 6-9)

Nu este nici un om care să poată susţine că a făcut primul pas către Dumnezeu din proprie iniţiativă. Cu toţii am beneficiat mai întâi de binecuvântările lui. Aşa face Dumnezeu, în bunătatea şi dragostea Lui. Harul Lui se revarsă peste noi în fiecare zi, prin ceea ce noi numim lucruri bune şi lucruri rele. O, de ar vedea oamenii bunătatea lui Dumnezeu!

Există un lucru pe care îl putem face pentru a ne arăta mulţumirea faţă de acest Dumnezeu. Haideţi să ne închinăm Lui şi numai Lui. El singur merită asta şi cere numai asta de la noi. El e Tatăl şi Stăpânul, Domnul.

Bună dimineaţa!

300 - Arta Războiului

"Cele trei cete au sunat din trâmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă şi trâmbiţele cu mâna dreaptă ca să sune, şi au strigat: Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!"

(Samuel, Judecători cap. 7 vers. 20)

Nu mi se pare normal, dar e genial. Felul în care evreii au provocat panică între madianiţi a fost ceva deosebit. Acum, că vedem felul de luptă pe care l-a ales Dumnezeu pentru ei, devine aşa de logică şi sortarea oamenilor. E de înţeles. Pentru ce să fi luptat zeci de mii de oameni? Ce să fi făcut? Într-o bătălie normală, o armată de amatori naţionalişti nu ar fi avut sorţi de izbândă. Dar Valea Isreel stă ca mărturie despre minunatul fel de lucru al lui Dumnezeu.

Poate că nişte luptători iscusiţi cum au fost spartanii s-ar fi alertat de posibilitatea de a-i înfrânge pe madianiţi în felul acesta. Dar nişte oameni obişnuiţi? Nişte ciobani şi câţiva agricultori? Oameni total neexperimentaţi în război. Nu cred că s-ar fi gândit la aşa ceva. Şi chiar dacă ideea ar fi apărut între ei cred că ar fi fost prea speriaţi să o ducă la capăt. Spun asta pentru că văd aşa ceva ori de câte ori nişte neiniţiaţi se adună să facă ceva serios împreună. Tot timpul aleg calea cea mai bătătorită. Ce-i sigur e sigur!

Profesioniştii, în schimb ... profesioniştii noştri, spartanii, au luptat bine. Istoria confirmă asta şi le cântă laudele. Monumente stau ridicate pe tărâmurile elene în cinstea vitejiei şi a geniului lor. 20 000 de soldaţi persani au căzut răpuşi la Termopile. Eu cred că sunt foarte mulţi. Au fost 7 zile de bătălie. O medie de aproape 3000 de oameni zilnic. De zece ori mai mulţi luptători decât a avut Leonidas la dispoziţie. Dacă nu ar fi fost trădaţi poate că l-ar fi îndepărtat pe Xerxe definitiv. Dar le-a scăpat detaliul acesta, ca să spun aşa.

Aici e frumuseţea lucrului făcut de Dumnezeu. E perfect. Nu are nici o scăpare. Planurile lui Dumnezeu sunt făcute luând în considerare întreaga axă a timpului, tot ceea ce poate afecta lucrul în cauză. De aceea e bine ca atunci când mâna Lui se întinde înspre noi, să o apucăm. Cu toţii ştim că trebuie să căutăm sfatul Domnului în viaţă. Şi nu vreau să dezbat că nu facem asta şi că pierdem mult. Vreau doar să înţelegem că atunci când, în mod neaşteptat, Dumnezeu ne propune ceva, cel mai înţelept lucru e să facem, în detaliu, totul după instrucţiunile Lui. Lăudat să fie Domnul prin alegerile şi ascultarea noastră! Slava Lui să se ridice mai sus de toate lucrurile şi de toţi dumnezeii pământului!

E minunat!

Cam asta am vrut eu să învăţăm de la cei 300. Că succesul nu depinde nici de starea în care ne aflăm, nici de resursele de care dispunem. Nici măcar de felul în care plănuim să luptăm. Succesul depinde de Dumnezeu. Interesul Lui e ca slava Lui să se vadă în toate. Pentru asta am fost creaţi. Pentru asta trebuie să trăim. E cel mai înţelept lucru, să ne punem de partea lui Dumnezeu. Slavă Lui!

Bună dimineaţa!

Cei 300 priviţi în faţă

„Cu cei trei sute de oameni care au limpăit, vă voi mântui, şi voi da pe Madian în mâinile tale."

(Domnul Dumnezeu către Ghedeon, Judecători cap. 7 vers. 7)

Cine limpăie apa? Fascinant lucru. 10 000 mii de oameni coboară la râu să bea apă. 300 dintre ei beau apă în acelaşi fel în care ar bea un câine. Şi Dumnezeu spune: cei 300 rămân!

De cealaltă parte, spartanii fac o altfel de selecţie. Leonidas alege să ia cu el pe cei mai viteji şi curajoşi 300 de soldaţi ai săi. E clar că oamenii care au pornit la luptă împreună cu el au mai participat la cel puţin un război sau au avut parte de antrenament specific. Soarta întregii peninsule greceşti depinde de ei. Aşa că oamenii sunt aleşi la mustaţă.

De ce fac aceste comparaţii? Nu vreau să spun în nici un fel că Ghedeon a procedat bine şi Leonidas nu. Situaţiile sunt atât de diferite încât nu cred că e sănătos să le punem în antiteză. Dar aş vrea să se vadă foarte bine felul de lucru al lui Dumnezeu. El nu numai că merită, încă de la început, să primească toată gloria, dar şi face în aşa fel încât slava Lui să nu poată să fie umbrită de nimic. Nici un ingredient omenesc, nimic adăugat. Totul e bio, fără pesticide, fără îngrăşăminte chimice.

300 de oameni ciudaţi conduşi de unul şters, fără antecedente glorioase. Apoi 300 de luptători veritabili conduşi de un rege tare şi neînfricat. Dacă i-am pune pe toţi să se înfrunte într-o bătălie, cine ar cîştiga? Omeneşte cunoaştem răspunsul. Dar adevăratul lucru care ar trebui să ne întrebăm e ce interes are Dumnezeu în situaţia aceasta? Pentru că numai aşa poţi afla cine are cu adevărat avantaj.

Aşa au stat lucrurile şi în Valea Isreel. La Termopile a fost la fel. Interesele lui Dumnezeu prevalează, indiferent de logica situaţiei respective. Nimic nu-I poate răpi gloria. Nimic nu-L poate opri să şi-o manifeste. Credincios sau nu, eşti sub imperiul intereselor lui Dumnezeu. Aici e ringul în care ne învârtim. Miracolele care se întâmplă sunt de domeniul normalului pentru El. Pentru că interesul lui e ca gloria Sa să prevaleze. Şi va face tot ceea ce omeneşte e ilogic să se întâmple.

Tocmai de asta, oriunde există o imperfecţiune există şi probabilitatea de a se produce un miracol. O victorie nesperată, o turnură cel puţin interesantă în mersul normal al lumii.

Bună dimineaţa!

P.S. Mâine continuăm cu metode de luptă.

Din nou cei 300

Am rămas dator cu nişte completări. Cu siguranţă că titlul postării anterioare v-a dus cu gândul la cei 300 de spartani care s-au opus persanilor conduşi de Xerxe, la Termopile. În parte aţi avut dreptate. Pe lângă ei, aş vrea să-i amintesc pe cei 300 de luptători ai lui Ghedeon care au luptat împotriva madianiţilor la Valea Isreel. Grozavi oameni, cu toţii. Dar aceste cete au fost aşa de diferite. Şi diferit le-a fost şi sfârşitul.

Istoria spune că Ghedeon şi-a dus bătălia în anul 1162 î.Hr., iar Leonidas în 480 î.Hr.. Diferenţele sunt uriaşe. Cred că singurele similarităţi, cel puţin aparente, sunt numărul luptătorilor şi cauza pentru care au luptat. Câte 300 de oameni au luptat pentru libertate. Suficiente motive pentru a aborda istoria lor în mod critic, totuşi.

Atât evreii cât şi spartanii trăiau în apostazie. Baal şi Astarteea de o parte, Artemis de cealaltă. Însă în timp ce copiii israeliţilor se năşteau într-o lume de asupriţi, aproape în sclavie, spartanii îşi făceau intrarea într-o societate dominatoare. Forţa pe care o aveau, ca naţiune, i-a pus în fruntea civilizaţiilor elene din acea vreme.

Social, cele doua grupuri au fost foarte diferite. Unii, deşi aveau promisiunile unei vieţi cu lapte şi miere, se complăceau într-o stare de subjugare ciclică. Ceilalţi nu aveau nimic decât ambiţia de a fi cei mai buni şi mai puternici. Se pare că ajungi ceea ce îţi doreşti, cu sau fără prorociile aferente. Sau, dacă nu le ai, le fabrici (vezi Oracolul din Delphi). Oamenii au trăit cam în felul în care au vrut ei, dintotdeauna. Asta e frumuseţea liberului arbitru lăsat de Dumnezeu. Dar sfârşitul lor ... ei bine, hai să-l vedem.

"Hear your fate, O dwellers in Sparta of the wide spaces;
Either your famed, great town must be sacked by Perseus' sons,
Or, if that be not, the whole land of Lacedaemon
Shall mourn the death of a king of the house of Heracles,
For not the strength of lions or of bulls shall hold him,
Strength against strength; for he has the power of Zeus,
And will not be checked till one of these two he has consumed."

(profeţia Oracolului din Delphi pentru Regele Leonidas)

Două bătălii extrem de importante pentru aceste naţiuni. Evreii mureau deja de foame, şi nu erau asupriţi decât de şapte ani. Spartanii priveau cum Imperiul Persan se îndreaptă spre ei să-i înghită, să-i facă să dispară de pe faţa pământului. Perspective sumbre de ambele părţi. Singura soluţie a fost războiul.

Ce e comic în cazul evreilor e faptul că ei nici măcar nu au vrut să lupte, ca naţiune. Răscoala nu a pornit de la conducători. Erau prea corupţi? Existau măcar? Biblia spune prea puţine ca să ne dăm seama. Au fost împinşi de la spate de către Yehova. Erau leneşi. Mentalitate de rataţi, de pierzători. Oameni resemnaţi, fără speranţă, fără vreo perspectivă pentru viitor. Cam în felul în care trăiau şi românii înainte de revoluţia din '89. A trebuit ca Îngerul Domnului să coboare şi să convingă personal pe unul dintre ei ca să-i mobilizeze. Frumuseţea alegerii stă în faptul că Dumnezeu a promovat un om cum nu se putea mai reprezentativ pentru starea naţiunii. Aşa cum îl vedem pe Ghedeon aşa era şi Israel între celelalte popoare.

Spartanii sunt, într-un fel, la polul opus. Au luptat împotriva profeţiilor. Atât de mult şi-au dorit libertatea încât s-au dus la moarte sigură, alegând să facă asta decât să rămână robii Persiei. Leonidas a fost, în acest caz, cel mai bun reprezentant al mentalului colectiv spartan. Şi acest lucru ar trebui să ne vorbească nouă despre conducătorii pe care ni-i dorim, fie spirituali, fie oameni de stat. Avem ceea ce suntem.

Astăzi aş vrea să ne gîndim puţin la asta, la felul în care trăim. La ceea ce aşteptăm de la viaţă. Spiritual vorbind suntem ameninţaţi de mari pericole, din orice religie am face parte. Până şi ateii ar trebui să se simtă încolţiţi de nebunia religiilor orientale, a mormonismului, a tuturor ereziilor care devastează lumea creştină, a războiului sfânt purtat de islam, ş.a.m.d.. Unde vrem să ajungem, până la urmă? De ce stăm pe loc de atâta vreme? De ce nu există progres, schimbare?

"Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”

(Îngerul Domnului către Ghedeon, Judecători cap. 6 vers. 14)

Bună dimineaţa!

P.S. Mâine vom continua cu istoria lui Ghedeon şi a lui Leonidas, căutând să învăţăm şi noi cum să luptăm.

300

"Îngerul Domnului i S-a arătat, şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

(Samuel, Judecători cap. 6 vers. 12)

Un text minunat. Luaţi-l ca atare acum de dimineaţă. Revenim cu alte comentarii pe parcursul zilei.

Bună dimineaţa!

Asa spune:

"Doamne, numai Tu poţi veni în ajutorul celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!"

(Împăratul Asa, 2 Cronici cap. 14 vers. 11)

Tendinţa noastră este să căutăm sprijin la Dumnezeu numai atunci când nu avem de unde altundeva să primim. Dacă am face asta dintr-un fel de politeţe sau bun-simţ faţă de El! Dar cred că nu din cauza ruşinii îl punem pe Dumnezeu ultimul la numerele de urgenţă, ci din cauza mândriei. 

Asa a făcut şi el la fel. S-a trezit într-o dimineaţă cu mai bine de 1 milion de luptători etiopieni gata să-l şteargă de pe hartă. Şi uite ce frumos s-a rugat. Numai să citiţi mai departe să vedeţi cât de mult l-a ajutat Domnul ... a câştigat bătălia şi a luat cu el o pradă imensă. Apoi a făcut o sărbătoare mare în Ierusalim în care tot poporul a adus mulţumiri Domnului. Şi-au reînnoit legământul cu Dumnezeu. Trezire naţională.

Nu trece mult timp şi împăratul lui Israel, Baeşa, începe să întărească cetăţile de frontieră, ameninţându-l pe Asa. Citiţi mai departe şi vedeţi felul în care se petrec lucrurile. La final se dovedeşte că, dacă inima ta nu este în întregime a lui Dumnezeu, apar conflicte de interese între tine şi El. Lucrul acesta ar trebui să ne dea mult de gândit.

Felul cum Îl abordăm pe Dumnezeu în fiecare zi Îi arată ceea ce credem despre El. Dar şi ceea ce credem despre noi. Şi oricum am pune lucrurile nu cred că ieşim în avantaj. E aşa de greu să fi creştin ... dacă nu vrei asta.

"Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe cei a căror inimă este întreagă a Lui." 

(Hanani, văzătorul, către Asa)

Bună dimineaţa!

Mare este Domnul!

"Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţei, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!”

(Profetul Osea, Osea cap. 6 vers. 3)

Dublu efort omenesc, incomensurabil răspuns dumnezeiesc.

Ca oameni avem capacitatea de a înmagazina în noi numeroase date despre lumea care ne înconjoară prin simplul fapt că trăim în ea. Dacă măcar unul dintre cele 5 simţuri cu care am fost înzestraţi funcţionează normal, acest lucru se poate întâmpla. Ca să cunoşti aşa e un fel de dat. Îţi asimilezi date care sunt disponibile pentru toată lumea, un fel de cultură generală. Cam în acelaşi fel se descoperă şi Dumnezeu până la un anumit nivel. Pavel vorbeşte în Romani despre revelaţia generală a lui Dumnezeu. Toţi oamenii au acces la ea, iar faptul că unii oameni nu cunosc nimic despre Dumnezeu e dovedit a fi pură ignoranţă.

Dar îndemnul venit prin Osea mi se pare genial. Să trecem peste limitele naturale, să întrebăm, că citim, să ascultăm, să ne rugăm, să-L ascultăm, să-L credem, să-l slujim. Să facem tot ce putem ca să-L cunoaştem pe Dumnezeu mai mult. Cât mai mult posibil. De fapt, cred că aici suntem limitaţi doar de voinţa noastră. Dumnezeu ne promite că se lasă găsit de către cel care Îl caută. Ne trebuie doar multă voinţă şi obedienţă. Smerenie şi răbdare. Credinţă că El este.

Profetul vorbeşte aşa de frumos despre ce îţi poate aduce cunoaşterea lui Dumnezeu! La fel cum vorbesc toţi psalmii împreună cu Solomon în minunatele lui Proverbe. Mi se pare un lucru de prisos să scriu despre ce înseamnă sau ar putea deveni zorile şi ploaia de primăvară. Acestea sunt lucruri pe care, ca oameni, pur şi simplu le cunoaştem. Ne sunt date. Dar analogiile care iasă din acest text sunt minunate.

1. Să cunoaştem!
2. Să căutăm să cunoaştem!
3. Să ne bucurăm!
4. Să-L lăudăm!

Bună dimineaţa!

Aceasta sau aceea?

"Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune."

(Împăratul Solomon, Eclesiastul cap. 11 vers. 6)

De multe ori ne găsim în incertitudine, căutăm diverse răspunsuri. Suntem puşi la răscruci. Şi ni se întâmplă, tot de multe ori, să nu găsim nicicum călăuzire din exterior. Mi se pare că astfel de situaţii sunt teste pentru fiecare om. De ce? Pentru că se presupune că ai avut parte de unele lecţii, că ai trecut ca şi om printr-un proces de maturizare. Aşa că se întâmplă să te trezeşti că eşti pe cont propriu.

Dacă ai ajuns cumva acolo, iată un sfat plin de înţelepciune. Fă tot ceea ce poţi. Dozează-ţi eforturile în aşa fel încât să poţi lucra cât mai mult şi nu lăsa nimic nefăcut. Munceşte în toate părţile ca şi cum toate ar fi la fel de importante şi adevărate. La sfârşitul zilei vei vedea singur care ar fi fost alegerea corectă. Dar sunt sigur că nu vei fi dezamăgit de eforturile depuse. Chiar dacă, aparent, ai cheltuit mai multă energie decât ar fi trebuit, de fapt nu ai avut de ales. Şi te-ai descurcat pe cont propriu, cu resursele tale, cu experienţa ta de viaţă. Ţi-ai testat limitele. Ai tras linia şi acum poţi să te evaluezi. Multe lucruri bune.

Cam asta ar fi partea bună în caz că te trezeşti într-o situaţie din asta în care ai de ales şi nu ştii ce. Poate că unii spuneţi că în orice lucru trebuie să-L cauţi pe Dumnezeu şi voia Lui. Foarte adevărat. Tocmai de asta, atunci când nu primeşti nici un răspuns specific din partea Lui trebuie să te asiguri că ai făcut tot posibilul de a rămâne în ea. Munceşte ca pentru El în toate.

La sfârşit vei trage linie. Nu ai cum să pierzi. Încearcă, numai, şi mai vorbim deseară.

Bună dimineaţa!

Har şi pace!

"Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul nostru Isus Hristos!
El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.
A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin."

(Ap. Pavel, Epistola către Galateni cap. 1 vers. 3, 4, 5)

Marţi, cu 3 ceasuri rele!?

Îmi vine să râd puternic de fiecare dată când aud despre asemenea superstiţii. De fapt, dacă vreţi şi voi să râdeţi vă las un link despre ziua de marţi la sfârşitul postării. Oamenii îşi pierd încrederea foarte uşor, se tem de lucruri mărunte, chiar ridicole într-un mod evident. Cum e şi superstiţia cu ziua de marţi, că tot vorbeam despre asta. Imaginaţi-vă că toată ziua de marţi o petreceţi cuprinşi de teama că vi se poate întâmpla ceva rău. Şi asta în fiecare săptămână, toată viaţa ... ar fi nasol, aşa-i? Dar dacă eşti, într-adevăr, un om superstiţios e mai mult decât nasol. E chinuitor.

Cine poate şti viitorul? Şi chiar dacă l-ar şti, la ce ajută? Trăieşti fie plictisit, fie înfricat. Viaţa îşi pierde gustul dacă nu mai ai pentru ce lupta. La fel se întâmplă şi dacă începi să fugi de probleme. Nici un om sănătos la minte nu caută aşa ceva. Toţi căutăm liniştea.

Mă trezesc cîteodată cu noaptea în cap. Pe la 4 dimineaţa. Foarte puţini oameni nu dorm la ora asta. Şi e interesant să priveşti afară, pe străzi. Nefiind nimeni acolo am impresia că nu mai e nimeni niciunde. Dacă nu sunt oameni e pace. Nu se ceartă nimeni. Nu te ameninţă nimic. Tranchilitate. Cred că, la un oarecare nivel, starea se aseamănă cu cea pe care ar trebui s-o avem ca şi creştini atunci când ne gândim la harul şi la pacea care ne vin de sus. Noi ne facem deseori urări de bine prin care încercăm să alungăm stările de triseţe sau dezamăgire. Dar nici o urare făcută din partea oamenilor nu se compară cu cele făcute ca din partea lui Dumnezeu.

Harul şi pacea venite de la Dumnezeu (Isus în Apocalipsa 1: 4, 5 de exemplu) sunt veritabile. Durabile. Puternice. Te asigură, îţi îndepărtează spaimele şi te pun pe picioare. Schimbă vieţi într-un mod radical. Ridică oameni pe care nimeni nu mai dă doi bani. Calmează situaţii din mijlocul cărora toată lumea caută ieşire. Harul şi pacea sunt cele mai frumoase urări. Pentru că sunt cele mai frumoase daruri pe care le poate primi un om. Ele sunt deschizătoarele şi păstrătoarele relaţiei dintre om şi Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu ţi le promite, le vei avea. Isus nu şi-a cruţat nici măcar propria viaţă ca noi să putem beneficia de ele. Atât de veritabile sunt. Doamne, binecuvintează-ne pe noi astăzi cu har şi cu pace!

Bună dimineaţa!

despre marţi, 13: http://www.acvaria.com/superstitii_marti_13.php?p=simboluri

Update - Un cântec de laudă

Cântă dimineaţa, chiar dacă nu şti cum o să se termine ziua. Cel mai plăcut e să poţi cânta seara cu gândul plăcut că ai cântat şi dimineaţa.

Să ai sentimentul că te-ai încrezut în Dumnezeu şi că asta a dat roade. Nimic nu-ţi dă mai multă încredere dimineaţa decât să ştii că ai un sprijin puternic pentru ziua care-ţi stă în faţă. Şi nimic nu-ţi dă mai multă bucurie seara decât să realizezi că încrederea ta nu a fost înşelată.

Dumnezeu e vrednic de cântecele tale de laudă. Le aşteaptă dimineaţa şi le aşteaptă seara. Nu există nimic în viaţa ta care să nu intre sub incidenţa lui Dumnezeu.

Lăudaţi pe Domnul!

Un cântec de laudă

"Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!
Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!” şi Sunt izbăvit de vrăjmaşii mei."

(David, Psalm 18 vers. 1, 2, 3. El a spus Domnului
cuvintele cântării acesteia,când l-a scăpat Domnul
din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul)

(facem update pe parcursul zilei)

Idiocraţia

"Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda, şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!"

(Osea, Osea cap. 4 vers. 6)

De multe ori nu-mi vine să cred cât de idioţi putem fi. Clipul de mai sus e doar un mic exemplu. E departe de noi, adevărat, dar dacă ar fi să citim câteva articole de pe site-urile unor instituţii de media creştine din România am fi la fel de şocaţi. Oamenii pur şi simplu nu cunosc Biblia. Şi nu numai atât, nu cunosc nici alte învăţături. Mai mult, se afişează cu tot felul de opinii ridicole ca şi cum acestea ar veni din partea întregii comunităţi creştine, uneori din partea lui Dumnezeu chiar. Imaginează-ţi un asemenea tupeu!

Trist este faptul că astfel de oameni sunt aşa de departe încât se văd aproape. Un fel de Cristofor Columb. Şi el se credea în Indii, dar era în Americi. Cu totul altceva. Oricum, Columb are parte de mult mai multă clemenţă din simplul motiv că nimeni nu avea de unde să ştie unde se afla. Dar noi? Noi nu suntem de ieri pe pământurile evangheliei. Noi ne mândrim cu credinţa noastră. Cu predicatorii şi cu martirii noştri. Păcat că au murit aşa mulţi, totuşi. N-am învăţat de la ei nici măcar lucrul elementar că trebuie să cunoşti ceea ce crezi. Altfel cazi de frică sau cazi în erezie.

Idioţenia e cel mai grav lucru pe care un creştin şi-l poate provoca. Nu se poate compara în nici un fel cu naivitatea şi inocenţa unui copil. Nici cu modestia şi smerenia unui om evlavios. Faptul că nu cunoaştem Scripturile ne duce drept în iad, pe mulţi dintre noi. Micile erezii pe care le îmbrăţişăm în fiecare zi sunt ca nişte chisturi în plămânii noştri. Ne sufocă încet, până la insuficienţă totală.

Am observat că ne place să folosim cuvinte deosebite în predici, cum ar fi postmodernismul. De cele mai multe ori nici măcar predicatorul nu ştie cu ce se mănâncă conceptul, darămite ascultătorii. Şi mai trist e că dacă spui unor tineri despre darurile Duhului Sfânt obţii cam aceleaşi reacţii. Ignoranţi. Mai bine să cădem pe spate de râs (unii fac asta la propriu) la biserică decât, Doamne fereşte, să învăţăm ceva.

Oameni buni, fraţi sau nu, practicanţi sau simpatizanţi, aţi auzit multe despre cunoaşterea lui Dumnezeu. Ar fi bine să mai trecem o dată prin strigarea înţelepciunii din Proverbele lui Solomon. Poate ne motivează să ne punem cu burta carte din nou. Altfel e nasol!

Exerciţiu: oare câţi dintre oamenii pe care îi admirăm sunt proşti?

Bineînţeles că nu putem schimba lumea, dar putem să ne ajustăm pe noi. Puţin câte puţin. Biblia în fiecare zi, o carte cu lumină de sus din când în când. Lucruri de genul ăsta. Cel mai greu e să accepţi. Am luat un citat din Osea. Îndrăzneţ profet. Mai mult decât îndrăzneţ a fost încercat. Ca să poată vorbi după placul Domnului a trebuit să înveţe, să trăiască chiar, durerea lui Dumnezeu. S-a căsătorit cu o femeie uşoară, la porunca Domnului, şi aceasta l-a părăsit. A luat-o din nou de pe străzi şi tot din nou a fost părăsit. Dar la final, cine e bufonul?

Triste vremuri ... te pune pe genunchi, nu-i aşa?

Bună dimineaţa!

P.S. Nu vreau să rămân neînţeles, aşa că poftiţi:

IDIÓT, -OÁTĂ, idioţi, -oate, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de idioţie; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale fiinţelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.

TUPÉU, (rar) tupeuri, s.n. Îndrăzneală, cutezanţă care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinenţă. – Din fr. toupet.

NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s.m. şi f. (Arg.) 1. Adj., s.m. şi f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din ţig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rău, meschin”.

PROST, PROÁSTĂ, proşti, proaste, adj., s.m.şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Om) lipsit de inteligenţă, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ♢ Expr. Un prost şi jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede uşor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-şi găsi prostul = a-şi găsi omul pe care să-l poată înşela uşor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s.m. şi f. (Înv. şi pop.) (Persoană) fără ştiinţă de carte; (om) neînvăţat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiţie socială modestă, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostaş fără grad; soldat. 4. Adj. Obişnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este aşa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcţional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situaţii, ştiri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ♢ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jigneşte. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneaţă sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Personaj comic îmbrăcat în haine groteşti, care întreţinea o atmosferă de veselie la curţile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf³ într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alţii să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

Învăţătură şi prietenie

"Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara.
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură."

(David, Psalm 25 vers. 12, 13, 14)

Avem două lucruri care se cer a fi bazate pe frică: relaţia de mentorare şi relaţia de prietenie cu Dumnezeu. Ciudat fel de a se apropia de oameni. De ce vrea Dumnezeu asta? Din acelaşi motiv pentru care noi dorim ca respectul să stea la baza relaţiilor amintite mai sus.

De fapt, e un lucru de bun simţ. Nu poţi să nu te temi de Dumnezeu. Infinitatea Lui, atotputernicia, atotcunoaşterea şi omniprezenţa te obligă să-ţi fie frică de El. Nu ai fi sănătos mintal dacă nu te-ai teme. Nu ştiu să vă spun despre o teamă sfântă, sau despre un fel de frică nobilă, ceva care să nu semene cu frica pe care o simţi atunci când mergi la dentist. Dar ştiu că trebuie să fie vorba de frică. Autentică. Pură. Intensă. Pentru că şi Dumnezeu e la fel, şi nu poate stimula în noi o altfel de frică.

Suntem inferiori Lui pentru că aşa ne-a creat. Frica de El, însă, nu e ceva înjositor. E ceva normal şi trebuie luat ca atare. Noi simţim că pierdem controlul atunci când ne este frică şi nu ne convine deloc. De asta evităm situaţiile în care ne înfricăm. De asta ne spune şi Dumnezeu să nu ne temem, deşi nu avem de ales atunci când ajungem în faţa Lui. Frica e o reacţie normală pentru că ne dăm seama că nu avem putere asupra vieţii. Asta ne sperie tare.

Paradoxal, frica autentică stă la baza unei relaţii autentice de mentorare şi prietenie cu Dumnezeu. Nu le poţi avea dacă nu Îţi este frică de El. Însă, admiţând faptul că frica e o reacţie naturală în prezenţa Lui, tot ceea ce trebuie să faci ca om ca să rămâi ucenicul şi prietenul lui Dumnezeu este să rămâi în apropiere de El. Aici intervine partea grea. Pentru că, deşi Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând, El lasă să se ridice ziduri în jurul păcătoşilor. În spatele acestor ziduri nu mai simţi prezenţa Lui. Deci nu îţi mai este teamă de El.

Singura problemă a umanităţii: păcatul. Fără el totul ar fi aşa de natural ...

Bună dimineaţa!

Bonus | Hava Nagila, Andre Rieu

Lăudaţi pe Domnul!

"Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!"

(Anonim, Psalm 136, vers. 1, 2, 3)

Fiecare popor are folclorul său care îl distinge de celelalte. La fel cum, la nivel mai mic, fiecare om are gândirea lui. Românii au şi ei Mioriţa alături de multe alte capodopere artistice din alte câmpuri. Evreii, însă, au un folclor special. Nu mă refer la felul lor de exprimare, la modalitatea de a alcătui opere artistice. Conţinutul e unul cu totul deosebit. Folclorul lor Îl are în centru pe Dumnezeu. Nu ai cum să treci cu vederea peste lucrul acesta, fie că te uiţi în muzica lor tradiţională fie că studiezi poezia lor. Dumnezeu e în centru. E ceea ce îi distinge de multe alte popoare.

Bineînţeles că am putea argumenta că folclorul egiptean are la bază o multitudine de zei, că mitologia greacă are Olimpul sau că indienii visează la Nirvana încă din antichitate, dar loialitatea evreilor faţă acest Dumnezeu care este parte din folclorul lor e remarcabilă. Aşa ceva nu mai întâlneşti la nici un popor. E o continuă poveste de dragoste, mereu proaspătă, mereu relevantă. Atât de actuală încât creştinii de pe întreg pământul o folosesc pentru a-şi facilita apropierea de acelaşi Dumnezeu.

Ce reiese de aici? Folclorul evreiesc e bazat pe adevăr. Bucăţica de psalm pe care am ales-o astăzi este o operă colectivă evreiască transmisă din generaţie în generaţie şi îmbunătăţită sau îmbogăţită în timp. E simplu să observăm câte generaţii cuprinde psalmul. Practic, toţi cei care se consideră evrei, de la creaţie şi până în timpurile noastre, sunt incluşi în cuvintele lui. Mai precis, Dumnezeul tuturor evreilor, de la creaţie şi până în timpurile noastre.

Interesant, nu? O cântare colectivă ... asta înseamnă o gândire, o conştiinţă colectivă. O identitate naţională puternică, solid ancorată în Dumnezeu. Oamenii se schimbă, tehnologia evoluează, informaţia circulă din ce în ce mai repede, filosofia aduce tot mai multe răspunsuri. Dar Dumnezeu rămâne acelaşi. Şi cu toatea astea, o naţiune întreagă de oameni Îl consideră cel puţin la fel de vrednic de laudă.

Căci în veac ţine îndurarea Lui!

E mare lucru ...

Bună dimineaţa!

Corespondenţă de război

Sfântul Ioan, Botezătorul

Întrebaţi-L pe Isus

"Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea.
Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii Sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”

(Doctorul Luca, Ev. după Luca, cap. 7 vers. 19 - 23)

Faptele vorbesc mai tare decât vorbele. Ceea ce suntem se ştie prin ceea ce facem. Ştiu că în cazul nostru poate fi, totuşi, o judecată eronată. Din mai multe motive: nu putem face întotdeauna ceea ce vrem sau ştim că ar trebui făcut, nu vrem asta sau nu ne iese chiar aşa. Pentru Isus lucrurile nu au stat aşa, însă. Standardele lui şi scopul înalt care L-a avut pentru viaţa Sa nu I-au permis să acţioneze împotriva a ceea ce a pretins că e. Se vede destul de simplu că Isus nu S-a dezis de identitatea Lui nici atunci când aceasta I-a dăunat suprimându-I viaţa.

Mai este un lucru pe care îl putem cere astăzi: putere de a face tot ce trebuie făcut. Pentru ca mărturia noastră să fie puternică ea trebuie să fie uneori extremă. Putere maximă. Adevăr pur. Claritate şi concizie. Convingere. Viaţă cu sens. Bucurie. Neprihănire în detalii. 0 % compromisuri.

Mi se pare foarte greu. Dar cred că reuşita depinde de cât de sus vrei să trăieşti, până la urmă.

Bună dimineaţa!

Lupte în Gaza

Depresie pozitivă

Sunt multe lucruri pentru care ar trebui să ne rugăm. Unul dintre ele l-am amintit ieri. Dar ne facem aşa puţin timp pentru asta. Suntem superficiali. Deplasaţi într-un asemenea fel că nu mai putem face nimic aşa cum trebuie. Biserica s-a stricat, credinţa s-a diluat. Creştinismul e tot mai desuet. Viaţa mea e tot mai goală. Ce pot să mai zic? Am luat-o pe un drum greşit? Sau nu cumva merg invers pe drumul bun? În loc să cresc regresez ...

Zice Pavel aşa de bine că răul stă lipit de noi. Imaginează-ţi că ai legat pe piept un sac de gunoi. Dar tu eşti îmbrăcat frumos ca să mergi la Operă. Şi mergi aşa, crezând că nimeni nu o să observe. Eh, poate nu de prima dată. Oricum, te gândeşti, fiecare are sacul lui. Şi aşa am împuţit cu toţii Opera.

Cred că pur şi simplu nu ne dăm seama de cât de mult pierdem rămânând în starea asta. Am uitat cum era pe vremea când eram naivi şi credeam în trezire. Oricum, ceea ce trăim acum numai creştinism nu e. Îmi vine foarte greu să mă gândesc că unii mor pentru credinţa asta pentru care noi abia că ne ridicăm din pat duminica. E insultător faţă de ei! Ca să nu mai vorbim de relevanţa pe care o avem în faţa celor din afară. Pavel avea o nebunie justificată biblic. Noi avem una care începe să fie justificată patologic.

Îmi pare rău ...

Astăzi nu pun nici un citat. Oricum, toată Biblia ar putea să ne condamne, chiar şi 1 Ioan 1: 9.

Rugaţi-vă!

Bună dimineaţa!

Poporul de războinici

Trebuie să mărturisesc că am o plăcere imensă oridecâteori Israelul este într-un conflict. Nu din cauză că are loc o luptă armată, nu din cauză că arme puternice ies la iveală în văzul lumii întregi, ci pentru că se vede Mâna lui Dumnezeu. Pentru mine e o mare minune felul în care evreii reuşesc să se apere împotriva atacatorilor şi chiar să-i înfrângă de fiecare dată. Statisticile au fost de cele mai multe ori împotriva evreilor. Comunitatea internaţională se preface că nu-i înţelege şi le cere de fiecare dată să facă pe proştii şi să-i lase, practic, pe palestinieni să-i omoare unul câte unul în atacuri teroriste.

Dar Mâna lui Dumnezeu e evidentă în toate lucrurile care se întâmplă acolo. Şi asta e o dovadă că El îşi respectă promisiunile şi că legămintele făcute nu se uită niciodată. Poporul sfânt va fi poporul sfânt pentru tot timpul cât va mai fi viaţă pe pământ. Şi tot atâta timp ar trebui să se manifeste şi grija noastră faţă de ei.

"Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă.

Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea în casele tale domneşti!

Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sînul tău.

Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru. fac urări pentru fericirea ta."

(David, Psalm 122 vers. 6 - 9)

E datoria noastră de fraţi să-i ajutăm. Să fim mândri şi alături de ei în tot ce fac. Să ne rugăm pentru ei şi ţara lor mai mult decât o facem pentru noi şi ţara noastră. Domnul să-i binecuvinteze şi să-i păzească, să-i lumineze şi să-i călăuzească spre mântuire!

Shalom şi bună dimineaţa!

P.S. Vacanţa a fost cam lungă, dar benefică. Pentru anul care ne stă înainte îmi doresc ca blogul să crească în aşa fel încât vocea Domnului să vorbească prin El fără încetare.