Postări
El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara.
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură."
(David, Psalm 25 vers. 12, 13, 14)
Avem două lucruri care se cer a fi bazate pe frică: relaţia de mentorare şi relaţia de prietenie cu Dumnezeu. Ciudat fel de a se apropia de oameni. De ce vrea Dumnezeu asta? Din acelaşi motiv pentru care noi dorim ca respectul să stea la baza relaţiilor amintite mai sus.
De fapt, e un lucru de bun simţ. Nu poţi să nu te temi de Dumnezeu. Infinitatea Lui, atotputernicia, atotcunoaşterea şi omniprezenţa te obligă să-ţi fie frică de El. Nu ai fi sănătos mintal dacă nu te-ai teme. Nu ştiu să vă spun despre o teamă sfântă, sau despre un fel de frică nobilă, ceva care să nu semene cu frica pe care o simţi atunci când mergi la dentist. Dar ştiu că trebuie să fie vorba de frică. Autentică. Pură. Intensă. Pentru că şi Dumnezeu e la fel, şi nu poate stimula în noi o altfel de frică.
Suntem inferiori Lui pentru că aşa ne-a creat. Frica de El, însă, nu e ceva înjositor. E ceva normal şi trebuie luat ca atare. Noi simţim că pierdem controlul atunci când ne este frică şi nu ne convine deloc. De asta evităm situaţiile în care ne înfricăm. De asta ne spune şi Dumnezeu să nu ne temem, deşi nu avem de ales atunci când ajungem în faţa Lui. Frica e o reacţie normală pentru că ne dăm seama că nu avem putere asupra vieţii. Asta ne sperie tare.
Paradoxal, frica autentică stă la baza unei relaţii autentice de mentorare şi prietenie cu Dumnezeu. Nu le poţi avea dacă nu Îţi este frică de El. Însă, admiţând faptul că frica e o reacţie naturală în prezenţa Lui, tot ceea ce trebuie să faci ca om ca să rămâi ucenicul şi prietenul lui Dumnezeu este să rămâi în apropiere de El. Aici intervine partea grea. Pentru că, deşi Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând, El lasă să se ridice ziduri în jurul păcătoşilor. În spatele acestor ziduri nu mai simţi prezenţa Lui. Deci nu îţi mai este teamă de El.
Singura problemă a umanităţii: păcatul. Fără el totul ar fi aşa de natural ...
Bună dimineaţa!
De fapt, e un lucru de bun simţ. Nu poţi să nu te temi de Dumnezeu. Infinitatea Lui, atotputernicia, atotcunoaşterea şi omniprezenţa te obligă să-ţi fie frică de El. Nu ai fi sănătos mintal dacă nu te-ai teme. Nu ştiu să vă spun despre o teamă sfântă, sau despre un fel de frică nobilă, ceva care să nu semene cu frica pe care o simţi atunci când mergi la dentist. Dar ştiu că trebuie să fie vorba de frică. Autentică. Pură. Intensă. Pentru că şi Dumnezeu e la fel, şi nu poate stimula în noi o altfel de frică.
Suntem inferiori Lui pentru că aşa ne-a creat. Frica de El, însă, nu e ceva înjositor. E ceva normal şi trebuie luat ca atare. Noi simţim că pierdem controlul atunci când ne este frică şi nu ne convine deloc. De asta evităm situaţiile în care ne înfricăm. De asta ne spune şi Dumnezeu să nu ne temem, deşi nu avem de ales atunci când ajungem în faţa Lui. Frica e o reacţie normală pentru că ne dăm seama că nu avem putere asupra vieţii. Asta ne sperie tare.
Paradoxal, frica autentică stă la baza unei relaţii autentice de mentorare şi prietenie cu Dumnezeu. Nu le poţi avea dacă nu Îţi este frică de El. Însă, admiţând faptul că frica e o reacţie naturală în prezenţa Lui, tot ceea ce trebuie să faci ca om ca să rămâi ucenicul şi prietenul lui Dumnezeu este să rămâi în apropiere de El. Aici intervine partea grea. Pentru că, deşi Dumnezeu este prezent oriunde şi oricând, El lasă să se ridice ziduri în jurul păcătoşilor. În spatele acestor ziduri nu mai simţi prezenţa Lui. Deci nu îţi mai este teamă de El.
Singura problemă a umanităţii: păcatul. Fără el totul ar fi aşa de natural ...
Bună dimineaţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu