Astăzi ne ridicăm!

"Fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi."

(ap. Pavel, epistola după Romani, cap. 8 vers. 12, 13)

Parcă se roagă Pavel de noi. Totuşi, să ştiţi ca nu se uită de sus la nimeni. Vorbeşte şi îndeamnă în deplină cunoştinţă de cauză. De fapt, îndrăznesc să spun un lucru deşi sunt conştient că prin vorbele mele voi supăra pe câţiva dintre voi: niciunul dintre sfinţii părinţi nu a fost rupt de viaţa pe care o trăim noi astăzi. Ispitele au fost aceleaşi şi în vremea lor pentru că păcatul era acelaşi. Viaţa spirituală nu s-a schimbat o dată cu trecerea timpului. Oamenii aceştia care ne îndeamnă astăzi prin texte redactate acum sute de ani au avut parte de aceleaşi provocări cu care ne luptăm şi noi. Dacă nu mă credeţi uitaţi-vă la soluţiile pe care le oferă şi veţi vedea că se potrivesc perfect în cotidian.

Aş vrea să înţelegem că singura diferenţă între noi şi Pavel, în speţă, este felul în care Dumnezeu a decis să ne folosească. Planul lui ne-a inclus pe fiecare. Şi fiindcă suntem atât de mulţi, ne-a sortat şi ne-a dat fiecăruia câte ceva de făcut. Harul se revarsă personal peste fiecare om. Acesta e un alt motiv pentru care îndrăznesc să spun că sfinţii au fost oameni ca şi noi. Ispitiţi şi încercaţi la fel, biruitori sau pierzători la fel. Nu mă va putea convinge nimeni că ei ar fi oameni fără păcat.

Pornind de la lucrurile astea mi se pare mult mai uşor să înţeleg şi să accept cele spuse de Pavel mai sus. E ca şi cum aş lua un sfat de la tatăl meu, un om despre care ştiu sigur că a fost ispitit şi încercat cel puţin la fel de puternic ca şi mine. Aşadar, cred că Pavel a experimentat atât moartea cât şi viaţa despre care vorbeşte. Asta înseamnă că a căzut, dar şi că s-a putut ridica. Şi dacă a putut spune că s-a ridicat înseamnă că, într-adevăr, se poate!

Bună dimineaţa!