Un creştinism relevant!

"Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri."

(Isus Cristos, Evanghelia după Matei, cap. 5 vers. 14 - 16)

Nu ţi-ai aprins lumina ca să stai în întuneric, nu-i aşa? Nu ţi-ai pus temelia pe Stâncă doar ca să locuieşti singur acolo, nu-i aşa? Sunt sigur că înţelegi ceea ce vreau să-ţi spun.

Problema noastră e că ne aducem aminte de oamenii de lângă noi doar cu ocazia evanghelizărilor sau de sărbători. Sau dacă cumva unul dintre ei se îmbolnăveşte. Nu ştiu cât de mult te poţi duce cu Evanghelia în viaţa unui om, până la urmă, nu ştiu cât de mult poţi insista. Chiar dacă omul se arată deschis să te asculte, cât de bine poţi convinge pe cineva că felul lui de vieţuire e greşit şi că trebuie să se schimbe, să fie ca tine? S-ar putea să nu reuşeşti niciodată să convingi pe cineva de asta. Şi se pare că oamenii devin din ce în ce mai nebuni şi mai egoişti.  

Îmi dau seama tot mai mult că Biserica, respectiv creştinătatea locală, se transformă cu repeziciune într-un ghetou, într-o subcultură de ghetou chiar. Fiecare denominaţie cu subcultura ei în cotloanele creştinismului mondial. Ne izolăm de oamenii din afara ghetoului. Asta e cel mai grav. Nu trăim în afară, trăim pentru noi, cei dinăuntru. Facem programe pentru noi, dăm bani pentru noi şi pentru confortul nostru, facem chiar şi evanghelizări tot pentru noi. Dacă facem o strângere de fonduri sau o acţiune caritabilă o facem tot pentru fraţii noştri mai puţin înstăriţi, ca şi cum ei ar fi un fel de săraci cu prioritate. 

V-aţi gândit vreodată la felul în care suntem noi priviţi de către ceilalţi oameni? Sigur unul dintre voi îmi va răspunde că vestirea crucii e-o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării şi că oricum suntem priviţi ca nişte nebuni, că imaginea noastră nu contează. Prietene, dacă spui asta ai pierdut din calcul esenţa. Imaginea ta de creştin trebuie să existe in mentalul societăţii. Creştinismul trebuie să fie prezent in mintea vecinilor tăi din cauza ta. Tu trebuie să-i luminezi, tu trebuie să-i adăposteşti în spatele zidurilor tale tari. Tu trebuie să-i ajuţi, tu trebuie să adaugi gustul sării. Dacă nu tu, atunci cine? Mormonii? Musulmanii? Martorii lui Yehova? 

Credinţa noastră trebuie să fie relevantă. Ce înseamnă asta? Înseamna că trebuie să aibă raspunsuri la problemele lumii din ziua de azi. Noi suntem convinşi că are. Atunci ce îi mai trebuie creştinismului pentru a fi relevant? Un mijloc de comunicare al răspunsurilor. Ştim ca mijlocul suntem noi, creştinii. Şi totuşi ne găsim în acelaşi impas. Ce ne mai trebuie atunci? O comunicare inteligibilă!

Oamenii de lângă noi trebuie să înţeleagă ce spunem înainte de a putea crede. Trebuie să vadă că ceea ce spunem acompaniem prin fapte. Şi mai trebuie să găsească toate aceste lucruri ca fiind bune şi demne de urmat. Misiunea noastră e să găsim felul în care să facem lumina vizibilă şi drumul către cetate accesibil.

Bună dimineaţa!